Despre oameni (I)

De ceva vreme am o dilema, o mare dilema. Nu inteleg nevoia celor din jur de a da sfaturi, mai ales atunci cand nu le ceri. Ok, am inteles, si mie imi place sa o mai fac pe desteapta din cand in cand si sa aplic chestii invatate din experiente proprii pe oamenii din jur, in conditiile in care consider ca ii poate ajuta catusi de putin si mai ales in conditiile in care mi se cere asta. Dar nu inteleg "bunavointa" iesita din comun a celor din jur cand aud ca ai o problema. Nici nu stiu exact despre ce e vorba, aud niste chestii din zbor, mai pun 2 3 intrebari si vin si te iau la o discutie serioasa. Si incep sa ti spuna ca nu e bine ce faci, ca o sa ti para rau toata viata, ca esti inconstienta si alte aberatii de genul si tu stai acolo in fata lor si constati ca pentru ei "nenorocirea" ta e o bucurie si o ocazie abia asteptata de a o face pe desteptii, de a te trata ca pe o victima neajutorata si noroc de ei ca sunt acolo exact la momentul protrivit ca altfel nu stiu ce te faceai, iti taiai venele, te aruncai de pe bloc, ti se termina viata....Serios?

Daca am nevoie de un sfat bun, sau de cineva care sa ma asculte, sau de cineva sa mi dea o palma peste cap cand o iau pe carari, stiu exact persoanele la care pot apela cu incredere fara sa ma faca sa ma simt ca vai de capul meu, fara sa aiba satisfactia de a ma vedea in impas, fara sa mi calce in picioare increderea in mine.

Daca primesc un sfat bun chiar daca nu l cer, il pun acolo deoparte si sunt recunoscatoare pentru el si l folosesc cu drag. Dar oameni buni, serios acum, nu v ati saturat de vorbit din carti sau ma rog din citate citite la altii pe net, din experienta acumulata din statul la tv si savurat telenovele, nu v ati saturat sa vorbiti degeaba? Chiar nu ti dai seama cand ii spui unui om de 10 ori acelasi lucru si el nu l face, ca nu da doi bani pe ce ai de zis? Ca e dragut si te asculta si poate chiar incearca sa ti explice cum stau lucrurile de fapt, asta nu inseamna ca are incredere in tine, asta nu inseamna ca i esti prieten, asta nu inseamna ca trebuie sa aberezi in continuare. Uneori e suficient sa stai sa asculti si sa taci. Poate ajuta mai mult decat crezi, asta daca intr-adevar vrei sa ajuti. Dar de fapt te ajuti pe tine in situatii de astea, se vede pe fata ta ca jubilezi, e o ocazie minunata sa ti demonstrezi cat esti de filozof si sa te minti in continuare ca esti destept si ca ai facut o fapta buna. Daca nu primesti sfatul si incerci sa explici cele de mai sus te lovesti de o alta atitudine de telenovela si de marinimie totala "saraca de tine nu stii ce vorbesti, eu nu ti o iau in nume de rau pentru ca stiu ca treci printr o perioada grea" si replica care nu poate lispi "dar ai sa ajungi tu intr o zi la vorbele mele". Serios?...

Mi s a scarbit de oameni care n au valori. Mi s a scarbit de oameni care n au principii. Mi s a scarbit de oameni care n au ca activitate decat studii de caz privind viata celor din jur si abia te asteapta la cotitura ca sa te "ajute". Oamenii astia trebuie tinuti departe, nu se mai merita nici macar sa i lasi sa se tarasca pe langa tine pentru ca tot te mai apuca de cate un picior.