Matters of the heart...soul...and mind

Am ajuns in sfarsit intr un punct in care ma simt foarte bine eu cu mine. Imi place de mine acum si convietuirea cu mine a devenit mult mai usoara. E bine sa fii singur o perioada, e bine sa te trezesti la realitate chiar daca ai cazut de undeva de sus, de undeva de unde credeai ca esti fericit. Este e un subiect fara sfarsit cu fericirea. E ciudat...sunt fericita acum...eram si atunci...tipuri diferite de fericire fiacare cu golurile, lipsurile si problemele ei...Diferenta e ca mi am dat seama ca tipul ala de fericire era unul bolnav,addictive care ma macina si mi macina gandurile. Am ajuns intr un punct in care nu mai am nevoie de cineva langa mine pentru ca vezi doamne nu pot fi singura..Pot fi singura si sunt chiar buna la asta. Nu mai am nevoie de cineva pe care sa il umplu cu problemele si nebuniile mele, nu mai am nevoie de cineva pe care sa l intreb daca a mancat la pranz, nu mai am nevoie de multe chestii pe care le consideram vitale...Am incredere in mine ca majoritatea lucrurilor le pot face singura....Dar..nu mi pot oferi singura afectiune, nu ma pot strange seara singura in brate, nu pot sa mi spun singura ca ma iubesc si cat de importanta sunt pentru mine....asta mi lipseste...fericirea aia marunta ca undeva acolo este cineva caruia ii pasa de mine,  imi vrea binele,  se trezeste cu mine in gand si  se lumineaza cand ma vede, ma tine de mana, ma scoate la plimbare in parc, ma saruta, ma mangaie, ma vrea acolo aproape....Mi e dor de tipul asta simplu de fericire :)